Sharon Knight este președinta Asociației Internaționale a Astrologilor Profesioniști (www.professionalastrologers.co.uk) și este membru în Consiliul de Administrație al Asociației Astrologice din Marea Britanie (https://www.astrologicalassociation.com/).
Sharon este Membră de Onoare a Asociației Astrologilor din România, iar în 2023 a susținut la București un workshop de o zi cu titlul ”În inima hărții natale”, în cadrul Congresului AAR.
Astrolog profesionist, cu o experiență de peste 30 de ani, Sharon a studiat inițial la Facultatea de Astrologie, obținând diploma de studii intermediare (astrologie natală și predictivă), după care a obținut calificarea în astrologie orară, absolvind cursurile susținute de renumita Olivia Barclay. În perioada 1997-1998 a studiat tehnicile medievale, sub îndrumarea personală a foarte respectatului Robert Zoller. De asemeni, are un master în astronomie culturală și astrologie de la Universitatea Bath Spa (2004).
A primit titlul de „Astrologul Anului 2016” la cea de-a 26-a Conferință Internațională de Astrologie, organizată de Institutul de Astrologie Krishnamurti, India.
Este specializată în astrologie tradițională, despre care spune că are mai puțin conținut psihologic decât astrologia modernă, dar este mai succintă și mai la obiect. Practică atât astrologia natală (analiza hărții natale, relațională, vocațională, de afaceri, medicală etc., plus predicții), cât și astrologia orară și electivă.
Sharon predă cursuri de astrologie, a colaborat și încă mai colaborează cu diverse publicații și posturi TV și oferă consultații astrologice, având clienți nu doar în Marea Britanie, ci și în Orientul Mijlociu, America și Europa.
A susținut prezentări la congresele Asociației Astrologice din Marea Britanie, la Loja Astrologică din Londra, și la diverse alte evenimente din Marea Britanie și din străinătate. Astrologii români care au asistat la Congresele Europene de Astrologie au avut ocazia să o vadă conferențiind în acest prestigios for.
În paralel cu cariera de astrolog, Sharon a lucrat în domeniul imobiliar și al construcțiilor, devenind director adjunct al unui grup imobiliar scandinav foarte mare. A mai lucrat și în domeniul diplomatic, îndatoririle de serviciu făcând-o să trăiască o perioadă în Orientul Mijlociu și SUA.
Sharon este și un herborist (specialist în plante medicinale) calificat și a combinat cu succes fitoterapia cu astrologia pentru a ajuta cuplurile care întâmpinau dificultăți în a concepe.
A locuit în Londra, dar de o vreme s-a stabilit în Sussex, aproape de mare, într-o localitate din vecinătatea orașului Brighton și a stațiunii turistice Eastbourne.
Site-ul lui Sharon este www.astrologersharon.co.uk
Sharon Knight este invitată de onoare la cea de a XX-a ediție a Congresului AAR. Ea va susține un workshop de o jumătate de zi cu tema ”Pot umorile să îți influențeze simțul umorului?”, în 22 septembrie 2024, la București – detalii și înscrieri în pagina evenimentului.