Revista “Astrele” a fost fondată în martie 2002 de 5 astrologi talentați (vezi istoria revistei) și este proiectul care a condus ulterior la înființarea Asociaţiei Astrologilor din România. Este o publicaţie digitală înregistrată la Biblioteca Naţională a României cu ISSN 1224 – 6522.
Scop
Publicarea periodică de articole cu tematică astrologică, destinate pasionaților de astrologie. Prin această activitate se urmărește:
- Informarea corectă a cititorului.
- Îndrumarea cititorului în direcţia unor practici astrologice constructive şi responsabile, în conformitate cu Codul etic al astrologului.
- Susținerea şi promovarea valorilor, membrilor şi activităţilor AAR.
- Realizarea unei platforme pentru discuţii, cercetare şi colaborare între astrologi, dar şi între aceştia şi specialişti din domenii conexe.
Rezultate
Revista poate fi citită gratuit la www.astrele.ro. Actualmente, site-ul revistei conține aprox. 2000 de articole. Are o periodicitate lunară, apare în jurul datei de 23 a fiecărei luni (mai puțin în lunile de vară, când redacția ia vacanță). Sunt 9 ediții anuale și, în medie, site-ul revistei adună 7500 de cititori în fiecare lună.
Colectiv
Responsabilul de proiect este Diana Spinean. De-a lungul anilor, peste 100 de astrologi au contribuit cu articole, îmbogățind revista. În prezent, colectivul redacțional permanent este format din:
Implicare
Revista „Astrele” este deschisă colaborărilor privind publicarea de articole serioase, cu tematică astrologică. În plus, doritorii trebuie să facă dovadă de coerenţă şi cursivitate în exprimare în limba română.
Indiferent dacă sunteți sau nu membru AAR, dacă doriți să publicați în revistă, puteți contacta coordonatorul de proiect la revista@astrele.ro pentru a discuta ulterior detaliile colaborării.
Cea mai prestigioasă publicație astrologică românească, revista „Astrele”, a împlinit 20 de ani de existență în 20 martie 2022, ocazie cu care Asociația Astrologilor din România (AAR) a organizat o „masă rotundă” pe Zoom, la care au participat peste 130 de persoane. Vizionare plăcută!
Moderator: Diana Spinean (președinte AAR și redactor-șef Astrele)
Participanți activi la dezbatere: Mihaela Dicu, Firicel Ciarnău, Teodora Muth, Andreea Talmazan, Adrian Cotora, Ioana Ispas, Ion Hristescu, Valeria Grădinaru, Corina Chira, Sorin Bratoveanu.
Conținut:
0:00:20 – Scurtă prezentare a revistei Astrele
0:10:50 – Istoria revistei Astrele, cu hărți semnificative prezentate de Mihaela Dicu (fondator, președinte onorific al AAR și senior editor Astrele)
1:02:30 – Discuție despre noul an astrologic 2022 pentru România, cu câteva comentarii despre Ucraina
1:59:10 – Zodii vs. constelații, punctul vernal, precesia echinocțiilor, Ophiucus, era Vărsătorului, Steaua Polară – cu explicații oferite de Firicel Ciarnău (fondator și vicepreședinte onorific al AAR)
1:14:05 – Despre reproșurile astronomilor și ale comunității științifice; astrologie și psihologie; ce este și cum funcționează astrologia; ce face astrologul.
3:09:33 – Invitație la Astro-Festivalul de la Craiova, simpozion astrologic în 3-5 iunie 2022
3:16:10 – Concurs cu premii.