Congresul AAR 2017

Ediția a 13-a a Congresului și Simpozionului AAR va avea loc în 6-8 octombrie 2017, la București. 

Programul simpozionului va cuprinde o zi dedicată conferințelor susținute de astrologi români și o zi dedicată unui workshop susținut de un invitat din străinătate. În această ediție însă vom avea și o lansare de carte – vom sărbători prima lucrare tradusă de AAR, ”Stele fixe și constelații în astrologie”, de Vivian Robson, publicată la Editura Polirom. Pentru această ocazie, am hotărât să invităm un specialist în acest subiect, care locuiește nu foarte departe de noi, în Italia…

Vom avea onoarea de a fi gazdele Luciei Bellizia, fondatoarea și președinta Asociației Culturale Apotélesma din Genova (www.apotelesma.it/chi-siamo/). De la Lucia vom afla tot ce vrem să știm despre cum au fost folosite stelele fixe în vechime, de ce și cum ar trebui să le folosim noi acum în practica astrologică, informații care vor fi ilustrate cu numeroase exemple.

Lucia Bellizia studiază și practică arta astrologică de peste 30 de ani. După ce a explorat diferite tipuri de astrologie modernă, în 2002 a început să aprofundeze textele astrologice vechi, pe care le studiază direct în latină și în greaca veche, limbi pe care le stăpânește foarte bine. Lucia este autor, traducător, lector, director al școlii de astrologie Apotélesma, membru și consilier științific al mai multor organizații astrologice. Dintre acestea vom aminti aici Asociția Cielo e Terra, fondată la inițiativa regretatului astrolog italian Giuseppe Bezza, a cărui muncă este bine cunoscută celor interesați de astrologia tradițională.

Mai multe amănunte despre simpozion, conferințe și invitat, în curând!

Organizatori: Consiliul Director al AAR.

Detalii generale despre eveniment: http://www.aar.org.ro/congres/

 

***

Despre edițiile trecute ale Congresului:

Reportaje realizate de redactorii revistei ”Astrele” pe marginea unora dintre editii: