
Asociația Astrologilor din România vă invită cu drag la simpozionul STAAR online! Evenimentul cuprinde 11 conferințe susținute de astrologi români cunoscuți și un workshop de astrologie predictivă susținut de invitatul nostru de onoare, Luís Ribeiro, din Lisabona.
Programul se va derula în serile zilelor lucrătoare de joi și vineri (19 și 20 februarie) și pe parcursul zilelor de sâmbătă și duminică (21 și 22 februarie), online, pe Zoom. Accesul se va face în baza unei donații către AAR.
Înregistrarea simpozionului va putea fi accesată de participanți, la cerere, și va fi disponibilă până în 18 martie 2026.
CONFERINȚE & WORKSHOP
Joi, 19.02.2026
19:30 – 20:10 Răzvan Iacob – Structura Elliot a Bitcoin și dinamica astrologică
20:10 -20:20 Pauză
20:20 – 21:05 Teodora Muth – Stellium – când presiunea cerului devine direcție
21:05 – 21:15 Pauză
21:15 – 22:00 Sorin Bratoveanu – Astrologie și leadership
Vineri, 20.02.2026
19:30 – 20:15 Corina Chira – Complotul prafului de pușcă
20:15 – 20:25 Pauză
20:25- 21:05 Rodica Spînu – Când Neptun și Pluton își dau mâna
21.05- 21:15 Pauză
21:15 – 22:00 Zoltan Bartha – Interpretarea guvernatorilor în case
Sâmbătă, 21.02.2026
10:30–13:30 Invitat special, LUIS RIBEIRO (Lisabona)
Workshop: Astrologie predictivă aplicată
- 10:30–11:10 – Partea 1
- 11:10:10–11:20 – Pauză
- 11:20–12:00 – Partea a 2-a
- 12:00–12:10 – Pauză
- 12:10–12:50 – Partea a 3-a
- 12:50–13:00 – Pauză
- 13:00–13:30 – Partea a 4-a
Duminică, 22.02.2026
10:30-11:15 Elena Angheloiu – Traumele copilăriei – identificare și vindecare
11:15-12:00 Firicel Ciarnău – Eris, între planetele pitice
12:00- 12:10 Pauză
12:10-12:55 Diana Spinean – Ad Litteram: când simbolul devine concret
12:55 – 13:05 Pauză
13:05 – 13:50 Mihaela Dicu – Despre umor
13:50-14:30 Dan Ciubotaru – Gestionarea stresului din perspectivă astrologică
Abstractul conferințelor și detalii despre conferențiari, mai jos.
PARTICIPARE
STAAR online este deschis tuturor pasionaților de astrologie dispuși să facă o donație către AAR. Primul pas este completarea cererii de înscriere. Înscrierea este posibilă numai la întreg programul simpozionului.
Programul se adresează celor care au deja cunoștințe astrologice de bază, care pot înțelege sau interpreta o hartă astrologică, cel puțin la nivel de începător. Workshopul invitatului străin va fi susținut în limba engleză, iar participanții vor beneficia de traducere în limba română.
Necesități tehnice:
– o bună conexiune la internet
– microfon și sistem audio fiabile, în stare de funcționare, care să permită nu doar o bună audiție, dar și posibilitatea de a adresa întrebări.
DONAȚIE
Participarea se face pe baza unei donații, astfel:
Membri AAR: 400 lei (sau echivalent Euro)
Participanți din afara AAR: 550 lei (sau echivalent Euro)
Donația se poate achita online (via Stripe), după completarea cererii de înscriere, sau clasic, prin transfer bancar în unul dintre conturile AAR:
Cont Lei: RO75BTRLRONCRT0267311101
Cont Euro: RO95BTRLEURCRT0267311102
Cod SWIFT: BTRLRO22
Banca Transilvania
Beneficiar: Asociația Astrologilor din România
La detalii, vă rugăm să specificați: Donație STAAR + Numele participantului
MENȚIUNI IMPORTANTE:
– Înscrierea se face până la ora 15:00 a zilei de 19 februarie 2026
– Dacă faceți donația în preajma evenimentului, vă rugăm să trimiteți dovada plății la adresa asociatie@aar.org.ro
Workshop cu Luís Ribeiro
(sinopsis)

Astrologie predictivă aplicată
Acest workshop este dedicat principalelor metode de predicție din astrologia tradițională și modului în care acestea pot fi utilizate împreună pentru a obține o evaluare corectă a desfășurării vieții unui nativ.
Prezentarea se va concentra asupra a trei instrumente fundamentale: profectiile, direcțiile și revoluțiile solare, evidențiind atât logica internă a fiecărei metode, cât și complementaritatea dintre ele.
Profectiile oferă cadrul anual și indică temele generale și activarea semnificatorilor principali, direcțiile permit evaluarea perioadelor de manifestare a promisiunilor din harta natală, iar revoluțiile solare adaugă un nivel suplimentar de precizie, rafinând contextul în care se vor petrece evenimentele în anul solar studiat.
Utilizate separat, cele trei tehnici pot furniza informații valoroase; însă aplicate împreună, ele permit o evaluare mult mai precisă a perioadelor generatoare de evenimente semnificative din viața unei persoane.
Workshopul se adresează celor care doresc să își rafineze practica predictivă și să lucreze cu timpul astrologic într-un mod mai sigur și eficient.
Luís Ribeiro este autor de carte și profesor-îndrumător, cercetător academic în istoria astrologiei și colaborator al Institutului de Studii Medievale al Universității NOVA din Lisabona. Luís deține un doctorat în Istoria și Filosofia Științelor (teza sa de doctorat a avut subiect astrologic) și este coordonatorul Proiectului Astra, un proiect internațional, interuniversitar și multidisciplinar dedicat studiului istoriei doctrinelor, tehnicilor și practicilor astrologice. Mai multe despre Luís Ribeiro, în pagina conferențiarului.
Conferințele STAAR online 2026
(sinopsis)

Despre umor
„Împotriva atacului râsului, nimic nu poate rezista.” – Mark Twain
Ce este, de fapt, umorul? O formă de bucurie conștientă? Un semn că energia vitală circulă? Un fenomen relațional care se naște în spațiul dintre oameni? O anumită fațetă a inteligenței? Sau un mod subtil de a spune adevăruri incomode?
Această conferință își propune să exploreze umorul din perspectivă astrologică, pornind de la analiza hărților natale ale persoanelor cunoscute pentru spiritul lor ludic: umoriști, comedianți, celebrități care au rămas în istorie prin replici memorabile, dar și oameni obișnuiți pentru care râsul, autoironia și plăcerea jocului verbal sunt o a doua natură. Vom urmări ce factori astrologici par să favorizeze inteligența asociativă, simțul observației fine și capacitatea de a transforma tensiunea în râs.
Dincolo de stereotipuri, umorul nu este întotdeauna „ușor” sau superficial. El poate avea rădăcini profunde, legate de experiențe de viață, de mecanisme de adaptare și de felul în care psihicul procesează contradicțiile, absurditatea și imperfecțiunea lumii. Astrograma ne poate oferi indicii surprinzătoare despre tipurile de umor, despre registrele preferate — de la ironie fină la sarcasm, de la joc inocent la umor negru — și despre rolul râsului în economia interioară a unei persoane.
Vă invit, așadar, la o incursiune serioasă într-un subiect aparent neserios, pentru a descoperi ce spune astrologia despre capacitatea de a râde, de a face pe alții să râdă și, uneori, de a supraviețui prin umor.
Vedeți și: prezentarea conferențiarului AAR, Mihaela Dicu

Gestionarea stresului din perspectivă astrologică
Această prezentare propune o incursiune în subtilitățile casei a VI-a și în rolul ei esențial pentru înțelegerea modului în care gestionăm stresul în viața de zi cu zi. Din perspectivă astrologică, casa a VI-a este strâns legată de rutină, muncă, sănătate și de echilibrul dintre efort și refacere, fiind un indicator-cheie al predispoziției la stres și suprasolicitare.
Vom analiza modul în care configurațiile astrologice asociate acestei case pot evidenția tiparele prin care stresul se acumulează și se cronicizează, dar și căile prin care poate fi prevenit sau diminuat. Accentul va fi pus pe identificarea factorilor personali care contribuie la dezechilibru, precum și pe înțelegerea diferențelor individuale în raportarea la presiune, responsabilitate și ritm de viață.
O întrebare centrală va ghida această explorare: Care este modul cel mai potrivit pentru un nativ de a evita stresul cronic, în acord cu propria hartă natală? Prezentarea va oferi repere astrologice clare și aplicabile, menite să sprijine o abordare conștientă și eficace a stresului, adaptată nevoilor fiecărei persoane.
Vedeți și: prezentarea conferențiarului AAR, Dan Ciubotaru

Ad Litteram: când simbolul devine concret
Uneori, harta nu sugerează. Spune.
Te invit să explorăm astrologia orară ad litteram, fără interpretări forțate, cu hărți care spun lucrurilor pe nume — la propriu.
Da, un nume chiar poate apărea într-o hartă. Și, recunosc, n-aș fi crezut dacă n-aș fi văzut cu ochii mei. De aceea vreau să o vezi și tu: să observi cât de precis își poate transmite Universul mesajul atunci când vrea să-l primești.
Fiecare caz prezentat e o poveste, dar și o demonstrație tehnică pentru cei care vor să deprindă sau să-și rafineze practica orară. Iar, dacă nu ești pasionat de astrologia interogativă, îți promit că timpul tău nu va fi irosit. O poveste astrologică bună merită spusă — și ascultată.
Te aștept cu entuziasm!
Vedeți și: prezentarea conferențiarului AAR, Diana Spinean

Eris între planetele pitice
Odată cu descoperirea planetei pitice Eris, în anul 2003, statutul de planetă cu drepturi depline al lui Pluton a fost pus sub semnul întrebării, culminând cu reclasificarea lui astronomică în planetă pitică, în 2006. Din perspectivă astrologică însă, importanța lui Pluton nu a fost niciodată contestată, ceea ce ridică în mod firesc o întrebare esențială: ar putea avea și celelalte planete pitice un rol semnificativ în interpretarea astrologică?
Conferința de față pornește de la această interogație și aruncă o privire asupra principalelor planete pitice, de la primele descoperiri până la cele recente: Ceres (1801), Pluton (1930), Eris (2003), Sedna (2003), Haumea (2004) și Makemake (2005), cu un accent special pe Eris.
Analiza va urmări în ce măsură aceste corpuri cerești pot completa și nuanța interpretarea astrologică, propunându-și, totodată, să deschidă cadrul de reflecție cu privire la modul în care noile descoperiri astronomice pot fi integrate în limbajul astrologic, păstrând coerența simbolisticii și claritatea interpretatării.
Vedeți și: prezentarea conferențiarului AAR, Firicel Ciarnău

Stellium – când presiunea cerului devine direcție
Am fost mereu preocupată de acele hărți natale în care cerul nu distribuie energia uniform, ci o concentrează cu forță într-un singur punct, într-o singură zodie și/sau casă. Stellium-ul vorbește despre intensitate, condiționare și repetiție, despre zone ale vieții în care libertatea de alegere pare redusă iar experiențele se impun cu o greutate aparte.
Mi-am propus să explorez stellium-ul nu ca „privilegiu” și nici ca „pedeapsă”, ci ca mecanism de orientare a destinului. Acolo unde se adună mai multe planete, viața apasă, obligă la maturizare, rafinare și asumare. Presiunea este constantă și nu întâmplătoare: ea modelează caracterul și indică un soi de misiune care nu poate fi evitată, ci doar trăită, conștient sau inconștient.
Vom vorbi despre relația dintre stellium și liberul arbitru, despre darurile și umbrele acestei concentrări astrale, dar mai ales despre sens: cum poate fi trans-formată presiunea într-o direcție clară, coerentă și asumată.
Vedeți și: prezentarea conferențiarului AAR, Teodora Muth

Structura Elliott a prețului Bitcoin și dinamica astrologică
Volatilitatea accentuată a pieței criptomonedelor reflectă dinamici complexe ale psihologiei colective, dificil de explicat exclusiv prin modelele economice clasice. Teoria undelor Elliott descrie mișcările de preț ca expresii fractale ale comportamentului emoțional al participanților la piață, organizate în structuri recurente de impuls și corecție. În paralel, astrologia — înțeleasă nu ca mecanism cauzal, ci ca limbaj simbolic al timpului — oferă un cadru arhetipal pentru interpretarea ciclurilor psihologice colective.
Această lucrare explorează posibile sincronicități temporale între structura variațiilor de preț ale Bitcoin, analizată conform teoriei undelor Elliott, și anumite configurații astrologice, cu un accent special pe stațiile planetare. Din perspectivă simbolică, stațiile planetare pot fi asociate unor momente de tensiune psihologică colectivă, caracterizate prin indecizie, reevaluare și potențial de schimbare a direcției — stări care coincid frecvent cu puncte de inflexiune ale pieței, precum debutul undelor impulsive sau tranzițiile către structuri de corecție.
Rezultatele sugerează că anumite configurații astrologice pot apărea în mod repetitiv în proximitatea momentelor de schimbare structurală a pieței. Această convergență indică potențialul unei abordări interdisciplinare care oferă o perspectivă mai nuanțată asupra comportamentului piețelor financiare emergente și asupra dinamicilor psihologice care le modelează.
Vedeți și: prezentarea conferențiarului AAR, Răzvan Iacob

Complotul prafului de pușcă
În 1605, cerul nu era deloc liniștit. Un careu de lungă durată între Saturn și Neptun domina scena astrologică, indicând o confruntare profundă între autoritatea instituțională și forțele subversive, invizibile, care acționează din umbră. Saturn, simbol al ordinii și al puterii statale, se afla în tensiune directă cu Neptun — planeta conspirației, a fanatismului religios și a acțiunilor clandestine.
Această configurație oglindea fidel climatul tensionat al Angliei de la începutul secolului al XVII-lea, sfâșiate de conflictul confesional dintre protestantism și catolicism. Catolicii erau persecutați, excluși din viața publică, lipsiți de drepturi politice și împinși spre forme tot mai radicale de rezistență.
Din acest context se naște un complot fără precedent: un grup de membri ai clerului catolic și de simpatizanți ai acestuia plănuiește distrugerea Parlamentului și asasinarea regelui. Nu este vorba doar despre un atentat, ci despre o tentativă calculată de a provoca un vid de putere și de a redesena ordinea politică prin violență.
Vom urmări, pas cu pas, hărțile astrologice ale momentelor semnificative care au precedat atentatul — ingresul solar, eclipsele și lunațiile — pentru a înțelege cum se acumulează tensiunea și ce avertismente transmite cerul înaintea detonării.
Privirea se va muta apoi spre finalul secolului al XIX-lea, când o configurație astrologică similară reapare, de această dată cu intervenția decisivă a lui Pluto. Ce se schimbă radical atunci? Cum capătă această dinamică o formă nouă, mai pronunțat extremă, mai ireversibilă? Răspunsurile se află în hărțile vremii — și vă așteaptă să le descoperim împreună.
Vedeți și: prezentarea conferențiarului AAR, Corina Chira

Interpretarea guvernatorilor în case
În cadrul acestei prezentări, vom aborda un subiect de bază, esențial în interpretarea astrologică, dar adesea trecut cu vederea de astrologii începători: rolul guvernatorilor de case. Tradiția ne învață că planetele aflate în semnele zodiacale descriu potențialitățile cu care venim în această viață, în timp ce planetele plasate în case indică atât direcțiile concrete de manifestare și valorificare a acestor potențialități, cât și lecțiile fundamentale asociate fiecărui guvernator.
Dintr-o altă perspectivă, poziția guvernatorilor în case oferă adevărate „scurtături” de interpretare, extrem de utile în analiza unei hărți natale. Casa în care se află un guvernator concentrează informații-cheie despre domeniile de viață în care se pot produce echilibrarea, vindecarea și dezvoltarea acelui sector.
De pildă, casa în care se găsește guvernatorul casei a VII-a poate indica locul sau domeniul care contribuie decisiv la succesul relației de cuplu. Principiul de bază este simplu și eficient: echilibrează și vindecă guvernatorul, iar tot ceea ce el guvernează va putea funcționa armonios și productiv.
Vedeți și: prezentarea conferențiarului AAR, Zoltan Bartha

Traumele copilăriei – identificare și vindecare
Trauma psihologică este adesea neînțeleasă și insuficient abordată, însă explorarea ei dintr-o perspectivă astrologică poate simplifica semnificativ intervenția.
Trauma psihologică include traume de atașament, de dezvoltare, traume acute, traume complexe relaționale și traume transgeneraționale.
Originea acestora este asociată caselor de Apă, ca spațiu al experiențelor emoționale inconștiente. Prin casele de Foc, trauma este reactivată și manifestată la nivel comportamental. Casele de Aer facilitează conștientizarea, verbalizarea și restructurarea cognitivă a experienței. În casele de Pământ, experiența traumatică este integrată și stabilizată.
Modelul propus în această prezentare oferă un cadru de înțelegere mai amplu, indicând direcții concrete de procesare, vindecare și integrare a traumei.
Vedeți și: prezentarea conferențiarului AAR, Elena Angheloiu

Astrologie și leadership
Termenul leadership este intens vehiculat astăzi în mediile de dezvoltare personală, spiritualitate și coaching. El desemnează nu doar dorința de a conduce, ci și un ansamblu complex de calități: capacitatea de organizare, asumarea responsabilității, viziunea personală autentică, puterea de a inspira și de a coagula oameni în jurul unui ideal, precum și un anumit tip de empatie și inteligență relațională.
Din perspectivă astrologică, aceste aptitudini pot fi identificate și analizate în astrograma natală, în special prin intermediul casei a X-a, una dintre cele mai importante case angulare. Atât regentul acestei case, cât și planetele plasate aici oferă indicii esențiale despre stilul de leadership, forma de autoritate și modul în care o persoană își exercită influența. Analiza poate fi aprofundată prin examinarea anumitor stele fixe, a punctelor arabice sau a altor factori relevanți, mai ales atunci când vorbim despre lideri discreți, „eminențe cenușii” sau persoane care exercită puterea din umbră.
Un rol aparte îl joacă Saturn, planetă cu o paletă largă de semnificații, mult dincolo de imaginea ei simplificată de „stăpân al timpului”, și esențială în înțelegerea responsabilității, a maturizării și a autorității autentice. Pentru a înțelege cum se decodifică aceste semnificații într-o astrogramă natală și pentru a descoperi propriul lider interior, vă invităm să participați la această conferință.
Vedeți și: prezentarea conferențiarului AAR, Sorin Bratoveanu

Când Neptun și Pluton își dau mâna
Această prezentare explorează ciclul astrologic Neptun–Pluton și legătura lui cu marile transformări ale spiritualității, religiei și conștiinței colective de-a lungul istoriei. Dincolo de evenimentele istorice punctuale, acest ciclu reflectă un proces profund de dizolvare și regenerare a sensului, în care vechile sisteme de credință se destramă pentru a face loc unor noi forme de raportare la sacru, putere și transcendență.
Interacțiunea dintre Neptun și Pluton marchează perioade de criză spirituală, pierdere a reperelor și confuzie colectivă, dar și momente de renaștere interioară și restructurare profundă a viziunii asupra lumii. Aceste dinamici arhetipale evidențiază modul în care umanitatea își rescrie constant relația cu divinul, cu autoritatea spirituală și cu dimensiunile invizibile ale existenței.
Vedeți și: prezentarea conferențiarului AAR, Rodica Spînu
Vă așteptăm cu drag!
