Congres AAR 2020

Cea de a XVI-a ediție a Congresului Asociației Astrologilor din România este programată pentru weekendul 19-20 septembrie 2020. Invitat de onoare este reputatul astrolog american BENJAMIN DYKES.

Dr. Benjamin Dykes, unul dintre astrologii și traducătorii medievaliști de marcă, și-a dobândit doctoratul în filosofie la Universitatea Illinois. A obținut diploma de astrolog medievalist în urma absolvirii cursurilor lui Robert Zoller și a predat filosofie la diverse universități din Illinois și Minnesota. În 2007 a publicat integral Cartea Astronomiei, al cărei autor este Bonatti, pentru ca ulterior să traducă și să publice numeroase opere tradiționale de astrologie natală, orară și electivă (Sahl & Masha’allah, Abu Ma’shar, Abu ’Ali al-Khayyat, al-Qabisi, al-Kindi, Hermann of Carinthia etc.). În 2011 a publicat Astrologia tradițională astăzi, iar în 2017 a tradus și editat Carmen Astrologicum, a lui Dorotheus din Sidon. Susține cursuri de astrologie, dar și lecții de filosofie antică pentru astrologi și ocultiști.

Ben Dykes este membru de onoare al AAR din octombrie 2014, când ne-a onorat cu prezența sa la ediția a X-a a Congresului, unde a susținut un workshop de o zi.

Detalii despre ediția din 2020, în curând!

Notă: în funcție de evoluția pandemiei de Coronavirus în România, vom decide dacă evenimentul va avea loc la data stabilită sau se va amâna.

Urmărește-ne activitatea și pe: