Astromedicina

Această carte pare la prima vedere o lucrare de astrologie medicală sau un manual de terapii naturiste. Este însă și o inițiere în astrologie pentru practicanții medicinei alternative, și o inițiere în medicina neconvențională pentru astrologi, realizând o fuziune amplă între cele doua domenii (autorul fiind atât medic, cât și astrolog). Lucrarea de față este o sinteza majoră a terapiilor alternative, trecând prin astrologia medicală, astrobiochimie (care este o ramură a homeopatiei), medicina ayurvedică (este stravechea artă vindecătoare și armonizatoare a Indiei), fitoterapie, cristaloterapie, medicina cauzală (popularizată de binecunoscutul Lazarev), medicina traditională chineză (aducându-se în discuție faimoasele meridiane energetice), psihosomatica. Conexiunile dintre Ayurveda și astrologie, care ocupă cea mai importantă parte din carte, sunt o premieră în literatura de specialitate românească. În final, exemplele concrete oferite cititorului arată caracterul practic al acestor informații, fiind o invitație la studiu și aplicare, spre beneficiul fizic, psihic și spiritual al tuturor.

Urmărește-ne activitatea și pe:

Info Imagine